Zeci de călători și bagaje verificați la „sânge” azi în gara Cluj-Napoca și în trenuri. Polițiștii au mers cu câinii în căutare de substanțe interzise

Verificări la sânge azi în gara Cluj și în trenuri. Polițiștii au mers cu câinii să găsească substanțe interzise

Pe 7 aprilie, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, împreună cu efective din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj și Poliției municipiului Cluj-Napoca, au desfășurat o acțiune complexă în stația CFR Cluj-Napoca și în trenurile de călători. La operațiune au participat și echipaje chinotehnice specializate în detectarea substanțelor interzise.

image.png

Acțiunea a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor de natură penală, cu accent pe depistarea și descurajarea deținerii și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.

image.png

Polițiștii au verificat bagaje, au legitimat persoane și au desfășurat controale cu sprijinul câinilor special antrenați. Prezența forțelor de ordine a avut și un rol preventiv, contribuind la creșterea siguranței în rândul călătorilor și la descurajarea comportamentelor ilegale.

image.png

Astfel de acțiuni fac parte din strategia permanentă a Poliției de menținere a ordinii și siguranței publice în transporturile feroviare. Forțele de ordine vor continua să acționeze integrat pentru prevenirea oricăror activități ilegale și asigurarea unui climat sigur pentru toți călătorii.

image.png

image.png

Comentarii Facebook