Vreme de iarnă la început de aprilie! Se anunță temperaturi de până la -5 grade


Meteorologii de la ANM au emis o informare meteorologică de vreme rea, care va afecta aproape toată țara.

Avertismentul, este valabil în intervalul 1 aprilie, ora 10.00 - 3 aprilie, ora 10.00.

Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an îndeosebi în timpul nopţilor şi al dimineţilor, când se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade mai ales în jumătatea de nord a teritoriului. Se va produce brumă și local îngheț la sol.

Pe parcursul zilei de miercuri, 1 aprilie, vântul va mai prezenta unele intensificări în regiunile sudice amplificând senzația de frig, iar în extremitatea de sud-vest a țării, local se vor semnala precipitații slabe mixte.

Comentarii Facebook