VIDEO. Un TIR s-a răsturnat spectaculos în Cluj: Pompierii au intervenit de urgență pentru a-l ajuta pe șoferul care a scăpat ca prin minune

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puține momente în localitatea Nădășelu, Cluj, unde un autotren s-a răsturnat pe carosabil, mobilizând rapid echipajele de intervenție.

Intervenție rapidă a pompierilor. Fără victime încarcerate

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul 2 Cluj-Napoca, care au ajuns în scurt timp pentru a gestiona situația. Salvatorii au găsit un autotren răsturnat.

Deși incidentul putea avea consecințe grave, veștile sunt, din fericire, mai bune decât s-ar fi putut anticipa. Nu au existat persoane încarcerate, iar intervenția s-a concentrat pe asigurarea zonei și prevenirea altor riscuri.

Șofer evaluat medical, dar a refuzat transportul la spital

Un bărbat a fost evaluat de echipajele medicale sosite la fața locului. Acesta a refuzat însă transportul la spital, semn că nu a suferit răni grave în urma accidentului.

În paralel cu evaluarea medicală, pompierii au luat măsuri pentru securizarea locului accidentului, evitând astfel producerea altor incidente.

Deocamdată, circumstanțele exacte în care s-a produs răsturnarea autotrenului nu au fost comunicate oficial. Autoritățile urmează să stabilească ce a dus la pierderea controlului asupra vehiculului.

Comentarii Facebook