VIDEO. Situație critică pe un teren din Cluj: Depozitările de pământ și deșeuri din construcții ridică terenul și amenință structura caselor din zonă
Cluj-Apahida: Deșeuri și pământ depozitate ilegal ridică terenul cu 2-3 metri, case amenințate să fie „îngropate”
Un clujean care frecventează zona centurii Cluj-Apahida, a contactat redacția ȘTIRI DE CLUJ pentru a atrage atenția asupra unor depozitări masive de deșeuri provenite din construcții, dar și de pământ.
Mai exact este vorba despre zona din capătul străzii Bulevardul Muncii, lângă Stone Age, unde terenul a fost efectiv modificat de depozitele ilegale de pământ și deșeuri din construcții. Locuitorii spun că situația a ajuns să fie vizibilă pe toată suprafața terenului, iar ridicarea cotei cu 2-3 metri schimbă complet aspectul zonei. Clădirile existente, inclusiv case și hale recent construite, se află acum într-un risc real, deoarece nivelul pământului se apropie periculos de acoperișurile caselor și clădirilor din zonă.
„Am o hală acolo și clădirea mea rămâne practic îngropată. Am construit o hala din beton și pământul a ajuns aproape de streșină. Dacă situația continuă așa, clădirea mea va fi complet acoperită”, a declarat clujeanul pentru ȘTIRI DE CLUJ.
Pe lângă riscul la construcții, ridicarea necontrolată a terenului poate afecta întreaga zonă, modificând topografia și accesul la proprietăți, precum și siguranța locuitorilor.
În imaginile trimise redacției ȘTIRI DE CLUJ se poate observa diferența masivă pe care depozitarea de pământ a făcut-o în doar câteva luni. În partea stângă este zona înainte de depozitare și în dreapta cum arată terenul acum.

Lipsa unei reacții eficiente a autorităților
Acesta a mai delcarat pentru ȘTIRI DE CLUJ că a făcut mai multe sesizări la poliția locală, însă măsurile luate au fost limitate. De fiecare dată când transporturile ilegale sunt oprite temporar, acestea reîncep după scurt timp, fără sancțiuni clare sau măsuri concrete pentru prevenirea repetării fenomenului.
2 Comentarii