VIDEO. Revoltă pe o stradă din Cluj! Locuitorii s-au săturat de drifturi, curse ilegale și motoare turate: „6 ani de reclamații și situația e aceeași!”
Articol scris de Redacția Știri de Cluj(actualizat )10242
Locuitorii spun că parcarea de pe strada Năvodari s-a transformat, seară de seară, într-un loc al drifturilor și curselor ilegale, iar intervențiile poliției nu au rezolvat problema
Locuitorii de pe strada Năvodari din Cluj-Napoca spun că au ajuns la capătul răbdării și cer intervenția fermă a autorităților pentru a pune capăt unui fenomen care, susțin ei, le afectează viața de aproape șase ani. Oamenii reclamă că, seară de seară, parcarea publică din zonă se transformă într-un loc de întâlnire pentru șoferi și motocicliști care fac drifturi, organizează curse improvizate și turează motoarele până târziu în noapte.
Potrivit unui apel public transmis de locuitorii din zonă, zgomotul produs este incompatibil cu o zonă rezidențială și a devenit o sursă constantă de disconfort pentru familiile care locuiesc în apropiere.
„După șase ani de reclamații, situația este aceeași! Cerem autorităților măsuri permanente!”, au transmis oamenii pentru Știri de Cluj.
Aceștia susțin că în fiecare seară în parcarea de pe strada Năvodari se adună zeci, iar uneori chiar sute de autoturisme și motociclete. Potrivit sesizării, sunt frecvente accelerările bruște, motoarele turate intenționat, drifturile și cursele ilegale, iar dimineața locul rămâne plin de gunoaie, de la coji de semințe și ambalaje de fast-food până la pahare și alte deșeuri.
„În fiecare seară, parcarea publică situată pe strada Năvodari devine loc de întâlnire pentru zeci și uneori sute de autoturisme și motociclete. Motoarele sunt turate intenționat, au loc accelerări violente, manevre periculoase, drifturi, curse improvizate și este produs un nivel de zgomot incompatibil cu o zonă rezidențială. În fiecare dimineață, parcarea rămâne acoperită de deșeuri: coji de semințe, ambalaje de fast-food, pahare și alte gunoaie. Fenomenul este cunoscut de ani de zile”, au relatat locatarii pentru Știri de Cluj.
Locuitorii afirmă că au apelat în repetate rânduri la 112, au făcut sesizări către Poliție și Primăria Cluj-Napoca, iar asociațiile de proprietari au înaintat inclusiv plângeri scrise. Deși echipajele de poliție intervin aproape zilnic pentru dispersarea participanților, aceștia spun că problema reapare imediat după plecarea agenților.
În opinia lor, acest lucru demonstrează că intervențiile punctuale nu mai sunt suficiente și că este nevoie de soluții permanente.
Oamenii consideră că problema depășește nivelul unui simplu disconfort provocat de zgomot și are implicații asupra ordinii publice, siguranței rutiere, sănătății publice, protecției mediului și administrării domeniului public.
Prin apelul transmis autorităților, locuitorii solicită Primăriei Cluj-Napoca, Poliției Române și Poliției Locale să formeze o comisie comună care să identifice și să implementeze măsuri eficiente și permanente pentru eliminarea fenomenului.
Totodată, aceștia cer explicații publice privind motivele pentru care, după aproximativ șase ani de reclamații și sute de intervenții ale poliției, situația nu s-a schimbat și ce soluții au fost analizate până acum.
„Cluj-Napoca este recunoscut ca unul dintre cele mai dezvoltate orașe ale României și își asumă standarde europene privind calitatea vieții. Tocmai de aceea, existența unui astfel de fenomen, tolerat ani la rând într-o zonă rezidențială, este incompatibilă cu imaginea și valorile pe care municipiul le promovează”, a mai spus unul dintre locuitorii de pe strada Năvodari pentru Știri de Cluj.
În final, aceștia îi invită pe reprezentanții autorităților să vină în oricare dintre serile următoare în parcarea de pe strada Năvodari pentru a vedea la fața locului situația reclamată și cer adoptarea unor măsuri „eficiente, permanente și verificabile”.
2 Comentarii