VIDEO. Practici STALINISTE la Cluj? Porci suspecți de pestă porcină, îngropați de vii: „Este o crimă împotriva animalelor, o încălcare flagrantă a legii”
Scene revoltătoare în satul Sânnicoară din județul Cluj! Aproximativ 15 porci suspectați de pestă porcină africană au fost aruncați într-o groapă săpată de un buldozer și îngropați.
Potrivit Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului - OPMCB, nu toți porci au fost eutanasiați și cel puțin doi dintre ei încă se zbăteau în momentul în care au fost aruncați fără milă în groapă.
Bietele animale ar fi murit sufocate, sub greutatea celorlalți porci sau a pământului, și nu eutanasiate, așa cum prevăd normele sanitar-veterinare și legislația privind bunăstarea animalelor.
Mai mult, organizația clujeană a dezvăluit că proprietarii susțin că nu au fost înștiințați oficial, nu li s-au oferit despăgubiri și că deciziile au fost luate abuziv, fără documente sau rezultate clare de laborator care să confirme infecția.
„MĂSURI STALINISTE ÎN JUDEȚUL CLUJ – PORCI ÎNGROPAȚI DE VII, CU BULDOZERUL
Azi dimineață, în satul Sânnicoară, județul Cluj, aproximativ 15 porci suspectați de pestă porcină africană au fost sacrificați și aruncați într-o groapă săpată de un buldozer, într-un mod ce amintește de practici medievale sau staliniste.
Imagini greu de privit circulă deja pe grupurile de protecția animalelor: porci care se zbat, cu ultimele puteri, în timp ce sunt sufocați de greutatea celorlalți, unii dintre ei încă în viață în momentul aruncării.
Potrivit declarațiilor martorilor, cel puțin doi porci au fost aruncați vii, fără a fi eutanasiați în prealabil, așa cum prevăd normele sanitar-veterinare și legislația privind bunăstarea animalelor. Proprietarii afirmă că nu au fost înștiințați oficial, nu li s-au oferit despăgubiri și că deciziile au fost luate abuziv, fără documente sau rezultate clare de laborator care să confirme infecția.
Solicităm intervenția de urgență a Parchetului pentru a clarifica aceste fapte și pentru a stabili responsabilitățile celor implicați.
Poliția animalelor de la IPJ CLUJ probabil că va stabili că “dovezile nu sunt suficiente”, ca erau niște machete, sau ca suntem noi absurzi și că avem probleme de vedere, după cum fac de obicei, deci nu avem nicio așteptare de ei.
Ce știm sigur: animalele NU au fost eutanasiate conform normelor legale și au fost eliminate într-un mod barbar, inuman, revoltător.
Se cunoaște importanța acestei boli și faptul că carcaselor trebuie neutralizate (incinerate sau îngropate) în condiții de maximă siguranță, pentru a preveni răspândirea bolii.
Acesta nu este un „protocol”. Este o crimă împotriva animalelor, o încălcare flagrantă a legii și a oricăror norme de bun simț.”, au transmis reprezentanții Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului - OPMCB.
11 Comentarii