VIDEO - O femeie care cerșea în Dej, săltată de polițiști, ținea la piept un „copil de plastic”. „Pentru ce-i dăm bani?”


O femeie care cerșea în Dej și care încerca să impresioneze trecătorii prin faptul că este mama unui sugar pe care îl ținea la piept, a fost ridicată de polițiștii locali din  Dej. Asupra ei au fost găsiți mai mulți bani obținuți prin cerșit și un obiect neașteptat care i-a surprins neplăcut pe polițiști. 

Citește și: Zeci de cerșetori, originari din Sălaj, amendați la Dej de poliția locală. Polițiștii locali nu mai știu cum să remedieze problema

În momentul în care a fost legitimată de către poliție, femeia și-a aruncat pe trotuar copilul pe care se prefăcea că îl alăptează, lucru care i-a pus pe gânduri pe toți cei prezenți. Aceștia au dat la o parte hainele în care era înfășat copilul și, cu stupoare, au aflat că femeia cerșea folosindu-se de o păpușă din plastic. 

Aceasta a fost amendată pentru cerșetorie, iar mai apoi a fost trimisă înapoi în județul Sălaj, de unde venea zilnic cu trenul, notează dejeanul.ro

Comentarii Facebook