VIDEO Locuitorii din Florești, terorizați de o ALARMĂ sinistră! N-au închis un ochi toată noaptea. Nici poliția n-a găsit soluții: „Ne-a înnebunit”


Locuitorii din comuna Florești, județul Cluj, au avut parte de o noapte de coșmar, după ce alarma unei mașini a început să sune în jurul orei 01:00 și a continuat neîntrerupt până în jurul orei 9.

Potrivit martorilor, este vorba despre un autoturism de tip Smart, de culoare galbenă, care ar fi început să țiuie în toiul nopții, deranjând grav liniștea publică.

Țiuia de mama focului. La ora 5 dimineața încă se auzea, iar la 9 am trecut pe lângă el și alarma nu se oprise”, a scris un localnic pe rețelele de socializare.

Oamenii spun că au alertat poliția, însă autoritățile nu au reușit să remedieze problema. „A fost și poliția, dar nu au rezolvat nimic. Alarma sună de azi-noapte de la ora 1”, a relatat un alt locuitor.

Mai multe persoane s-au plâns de stări de rău provocate de zgomotul continuu. 

Nu se poate face nimic să se oprească?! Mie deja îmi e rău de la el”, a comentat o femeie.

A adăugat altcineva: „Mașina aia cu alarma pornită era. A început de azi-noapte, de pe la 1 jumătate, și s-a oprit acum vreo oră jumătate. Ne-a înnebunit o țiuitură continuă.”

„Este mașina de pe Eroilor. M-a înnebunit zgomotul ăsta, este chiar în fața geamului la mine.”, susține o altă persoană. 


Comentarii Facebook