VIDEO - Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a ținut o slujbă la Cluj. Zeci de credincioși s-au înghesuit să-i atingă veșmintele


Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, criticat de mulți pentru unele gesturi sau declarații, dar și iubit de o parte din credincioși, a ținut, sâmbătă, 21 ianuarie, o slujbă la Biserica „Sfântul Ilie” din Cluj-Napoca.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis slujba în direct pe pagina sa de Facebook.

Sute de clujeni au participat la slujbă, credincioșii înghesuindu-se să îl atingă pe ÎPS Teodosie și să-i sărute veșmintele preoțești.

ÎPS Teodosie, un nume tot mai controversat

Arhiepiscopul Tomisului s-a remarcat în ultimii ani prin declarații de genul: „Motivul pentru care femeia nu are roluri importante în biserică ține de condiția slăbiciunilor sale" sau „Putin este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi Ierusalim, iar noi îl judecăm ca răufăcător”.

De asemenea, în august 2022, maşina în care se afla Arhiepiscopul Tomisului a fost înregistrată de radar în timp ce avea o viteză de 235 km/h pe Autostrada Soarelui. Șoferul a rămas fără permis pentru 120 de zile şi a primit o amendă de 2.900 de lei, potrivit Ziua de Cluj

Arhiepiscopul Tomisului a explicat de ce şoferul său a circulat cu 235 de kilometri la oră pe Autostrada Soarelui, afirmând că i-a spus acestuia „să ţină ritmul” pentru că trebuie să ajungă la un maslu.


Comentarii Facebook