VIDEO Imagini cutremurătoare. Patru mașini au ars azi-noapte în parcarea unui bloc din Oradea. Focul ar fi fost pus intenționat
Un puternic incendiu a avut loc azi-noapte în parcarea unui bloc de pe strada Corneliu Coposu din Oradea.
Patru mașini au fost pe rând cuprinse de flăcări în jurul orei 4, locatarii asistând speriați de la balcoane la propagarea focului, care, conform imaginilor are o înălțime deosebit de mare. Una din mașini efectiv a explodat.
„În dimineața zilei de duminică, 2 august, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu de amploare produs într-o parcare situată pe strada Corneliu Coposu din municipiul Oradea.
Evenimentul a fost semnalat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 04:10. Pentru gestionarea operativă a situației au fost mobilizați pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor la locul intervenției, două autoturisme ardeau violent și generalizat, iar flăcările se propagaseră parțial la autovehiculele parcate în stânga și în dreapta acestora.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, în aproximativ 15 minute, împiedicând extinderea acestuia la alte patru autoturisme aflate în imediata apropiere.
În urma evenimentului, două autoturisme au fost distruse în proporție de aproximativ 90%, iar alte două au fost afectate parțial, unul în proporție de circa 60%, iar celălalt în proporție de aproximativ 30%.” a transmis ISU
„Flăcările ajungeau până la etajul 1 și m-am speriat, că au început să bubuie una după alta mașinile”, a povestit o locatară, citată de ebihoreanul . Din fericire, nu au fost înregistrate persoane rănite.
Cauza probabilă și împrejurările producerii incendiului sunt în curs de cercetare. Potrivit repezentanților ISU Bihor, „primele cercetări au indicat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, în mod intenționat, de o persoană a cărei identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate”.
0 Comentarii