VIDEO. Cum s-a produs accidentul dramatic din Florești, în care o tânără s-a răsturnat cu mașina și o femeie a fost rănită și transportată la spital

Accident dramatic în Florești, Cluj: Două tinere implicate, una răsturnată cu mașina, cealaltă rănită

Un accident rutier s-a produs azi, 8 decembrie, în comuna Florești, județul Cluj, în zona intersecției străzii Dumitru Tăuțan cu strada Profesor Dumitru Mocanu. În incident au fost implicate două autoturisme: o Mazda și un Ford.

Accindetul a a vut loc la ora 11:36. Potrivit informațiilor oferite de IPJ Cluj pentru Știri de Cluj, din primele cercetări rezultă că prima mașină, condusă de o tânără de 27 de ani, a părăsit drumul cu prioritate care făcea dreapta și și-a continuat parcursul înainte. În acel moment, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o tânără de 32 de ani, care, de asemenea, a părăsit drumul cu prioritate. În acest caz, se va aplica regula priorității de dreapta pentru stabilirea vinovăției. Testele cu aparatul etilotest au arătat alcool zero pentru ambele tinere.

Impactul a fost violent, iar autoturismul Mazda s-a răsturnat. La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Punctului de Lucru Florești, cu o autospecială cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD. Din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată, însă tânăra de 32 de ani a fost rănită și transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Traficul în zonă a fost temporar îngreunat, iar imaginile surprinse la fața locului arată vehiculul răsturnat și echipajele de intervenție în acțiune.

Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului și a responsabilităților.

Mai multe imagini de la accident aici: 

VIDEO. Accident dramatic în Florești: O clujeancă s-a răsturnat cu mașina după impactul violent cu un alt autoturism. O tânără a fost rănită - Ştiri de Cluj

Comentarii Facebook