VIDEO. Boc avertizează constructorul din Piața 14 Iulie: „Cu biciul când este cazul, cu zăhărelul atunci când este nevoie”. Ce se schimbă de luni în trafic

Stația de autobuz din Piața 14 Iulie revine de luni, 14 septembrie, chiar în ziua în care se închide podul Garibaldi. Boc: „Voi fi cu ochii pe ei”

Stația de autobuz din Piața 14 Iulie din Cluj-Napoca revine pe vechiul amplasament luni, 14 septembrie, în aceeași zi în care podul Garibaldi se închide pentru a fi reconstruit de la zero, a anunțat primarul Emil Boc. Termenul nu e ales la întâmplare. Odată cu închiderea podului Garibaldi, o parte din autobuzele care treceau pe acolo vor opri în stația din Piața 14 Iulie, ca traficul din zonă să se descongestioneze cât se poate.

„Nu numai că va reveni stația de autobuz care a fost aici, dar și alte autobuze care circulau pe podul Garibaldi acum vor avea o stație aici”, a declarat Emil Boc.

Primarul nu a precizat ce linii vor fi mutate și nici cât va dura închiderea podului.

Boc, despre constructor: „Se pare că se țin de cuvânt”

Lucrările din Piața 14 Iulie au întârziat, iar primarul spune că i-a criticat pentru asta pe cei de la Northom Forest, firma care execută proiectul. Constructorul promisese însă că termină până pe 14 septembrie, iar termenul pare să fie respectat.

„Se pare că se țin de cuvânt și voi fi cu ochii pe ei”, a spus Boc.

Potrivit primarului, stația este pregătită, dar echipele mai au de lucru înainte de termen. Boc a anunțat că va veni la fața locului și în weekend, ca să se asigure că zona este funcțională în momentul în care se închide traficul pe podul Garibaldi.

Se circulă pe toate benzile, dar lucrările nu s-au terminat

Mașinile circulă deja pe toate benzile din zonă. Au mai rămas câteva lucrări, pe care firma le va finaliza în perioada următoare, fără un termen anunțat.

Primarul admite că un șantier de amploare, cum e reconstrucția unui pod, vine inevitabil cu disconfort pentru clujeni. Spune însă că acesta nu trebuie agravat de firme care nu se mobilizează sau nu respectă termenele.

„Voi fi în continuare cu ochii pe ei, cu biciul când este cazul, cu zăhărelul atunci când este nevoie, dar împreună să dăm satisfacție clujenilor că facem ceea ce trebuie pentru Cluj”, a declarat Emil Boc.

Închiderea podului Garibaldi schimbă de luni traseele din zonă, iar stația din Piața 14 Iulie va prelua o parte din călătorii care până acum treceau pe pod.

Comentarii Facebook