VIDEO Accident pe Gheorghe Doja, în Andrei Mureșanu, în Cluj: Un tânăr de 20 de ani și un bărbat de 53 de ani au fost transportați de urgență la spital

Accident rutier pe strada Gheorghe Doja din Cluj-Napoca: Două persoane transportate la spital

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs pe strada Gheorghe Doja din municipiu. În coliziune au fost implicate două autoturisme.

Din fericire, nu au existat persoane încarcerate. Două persoane, un bărbat de aproximativ 20 de ani și un altul de circa 53 de ani, au fost transportați la spital pentru investigații medicale suplimentare. Potrivit echipajelor de intervenție, ambele victime prezentau leziuni ușoare la o primă evaluare.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.

UPDATE: 

În data de 26 iunie a.c., în jurul orei 18.00, la intersecțiile străzilor Gheorghe Doja cu Iosif Vulcan din municipiul Cluj-Napoca a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.

Reprezentanții IPJ Cluj au transmis pentru  Știri de Cluj „din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din județul Maramureș, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere, intrând astfel în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 53 de ani, care circula pe strada Iosif Vulcan. În urma impactului, autovehiculul condus de bărbatul de 53 de ani s-a răsturnat pe partea carosabilă, acroșând un indicator rutier”.

Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma evenimentului rutier cei doi conducători auto au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

image.png

Screenshot 2025-06-26 194521.png

Comentarii Facebook