VIDEO. Scene neobișnuite în Florești! Un ponei a fost surprins alergând printre mașini, iar doi tineri au intervenit pentru a-l prinde
O întâmplare neobișnuită a avut loc duminică, 1 noiembrie, pe drumul european E60 care străbate comuna clujeană Florești, unde un ponei de mici dimensiuni a fost surprins plimbându-se printre mașini. Animalul, care părea să fie încă pui, a ajuns în mijlocul traficului, stârnind surprinderea șoferilor și amuzamentul celor care au urmărit imaginile.
Polițiștii locali au intervenit pentru a încerca să prindă poneiul, însă misiunea nu a fost tocmai simplă.
Animalul nu avea căpăstru, iar agenții nu au reușit să-l imobilizeze imediat.
În cele din urmă, doi tineri aflați într-o mașină au decis să intervină. Aceștia au reușit să prindă poneiul și să-l țină pe loc, redirecționându-l spre trotuar, departe de traficul rutier.
Momentul a stârnit numeroase ironii în mediul online. Unii internauți au glumit pe seama dimensiunilor animalului, comentând că „are mai mulți cai-putere decât unele mașini din filmare”, în timp ce altcineva s-a întrebat, în glumă, dacă poneiul nu cumva „a scăpat de la fabrica de salam”.
Dincolo de comentariile amuzante, intervenția a avut un final fericit deoarece poneiul a fost pus în siguranță și returnat proprietarului.
0 Comentarii