Ursul din Dezmir, căutat în coontinuare, cu echipaje specializate în toată zona și prin padurile din apropiere. Autoritățile monitorizeză zona

Ursul din Dezmir, căutat cu echipaje specializate. Autoritățile continuă monitorizarea zonei

Mai multe echipaje specializate au desfășurat acțiuni de verificare și monitorizare în localitatea Dezmir, după ce un exemplar de urs brun a fost semnalat în apropierea zonelor locuite.

Intervenția a avut loc și ieri, în cursul zilei de 19 mai 2026 și a vizat perimetrul Pădurii Bărcului, precum și zona de sud a satului Dezmir. Acțiunile au fost coordonate de viceprimarul comunei Apahida, Daniel Mariș.

Din echipele mobilizate au făcut parte reprezentanți ai Jandarmeriei Mobile Cluj, ai Postului de Poliție Apahida, Poliției Locale Apahida, personal tehnic de specialitate, medic veterinar și inspector pentru protecție civilă.

image.png

În urma verificărilor efectuate pe teren, ursul nu a fost identificat, însă autoritățile au găsit urme ale animalului în zona împădurită. Până în acest moment nu există indicii clare care să confirme prezența activă a ursului în apropierea localității.

Chiar și în aceste condiții, patrulele și monitorizarea continuă pentru prevenirea oricăror situații care ar putea pune în pericol siguranța locuitorilor.

Autoritățile recomandă cetățenilor să manifeste prudență, în special în zonele de lizieră și pădure, mai ales pe timpul serii și al nopții. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să anunțe imediat la 112 dacă observă animalul sau urme recente ale acestuia.

Mesajul a fost transmis de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Apahida.

image.png

image.png

Comentarii Facebook