Miercuri 24 Aprilie

Urmărire ca în filme pe Traian Vuia. Un tâlhar eliberat în august din penitenciar a fugit de poliție - FOTO

 

Un tâlhar eliberat în august 2018 din penitenciar nu a oprit la un filtru de poliție și a fost urmărit ca în filme. 

 

În jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca (Sectia 7 Poliție) aflați într-o acțiune dispusă pentru prevenirea accidentelor rutiere, au făcut semnal unui conducător auto să oprească. 

 

Incidentul a avut loc pe strada Aurel Vlaicu. Șoferul nu a oprit și și-a continuat deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia și, împreună cu colegii Sectiei 2 Poliție Rurală Apahida, au reușit să-l blocheze în trafic, la intrare în localitatea Apahida. 

 

Pe traseu, bărbatul a acroșat un alt autoturism aflat în trafic, însă și a continuat deplasarea.

 

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru audieri, alături de ceilalți patru pasageri. Cei trei, care se aflau pe bancheta din spate, au spus că au fost luai la ocazie. În mașină au fost găsite sacoșe cu alimente, iar șoferul a spus că a fost la cumpărături.

 

S-a stabilit că este un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Cămărașu. Acesta nu deținea permis de conducere. 

 

Șoferul a fost eliberat din penitenciar în luna august 2018, fiind închis pentru tâlhărie. Acesta a fost eliberat din pușcărie mai repede, beneficiind de Legea recursului comepensatoriu, promovată de PSD și ministrul Justiției, Tudorel Toader.

 

Politistii desfasoara activitati in vederea luarii unor masuri preventive fata de barbat.

 

Foto: Info trafic jud. Cluj

Comentarii Facebook