Miercuri 24 Aprilie

Un val de căldură neobișnuit sosește în România. Se vor înregistra chiar și peste 30 de grade Celsius


Un val de căldură din egiunea mediteraneană va ajunge în curând și la noi în țară: în sudul României sunt așteptate peste 30 de grade Celsius. 

În regiunea Andaluzia din Spania, precum și în regiunile învecinate, termometrul a urcat la sfârșitul săptămânii trecute până la peste 38 de grade Celsius. Stația meteo Cordoba a fost fruntașă cu aproape 41 de grade Celsius. Aceasta a fost urmată de Moron de la Frontera și Andujar, care au atins 40 de grade. 

Căldura extremă va continua să se deplaseze spre estul Europei în următoarele câteva zile, transmite meteoradar.ro. Motivul este fostul uragan Danielle, care dirijează aerul fierbinte din deșertul african spre nord. Acesta nu provoacă doar temperaturi ridicate în regiunea mediteraneană, ci și la noi în țară.

Când va intra valul de căldură la noi în țară

Astfel, valul de căldură va intra miercuri, 14 septembrie, în vestul României, unde temperaturile vor urca până la circa 28 de grade Celsius.

Joi, 15 septembrie, se vor încălzi și restul regiunilor, mai ales sudul. În timp ce în vest și în este sunt preconizate temperaturi de 28-30 de grade Celsius, în sud se vor atinge până la 32 grade Celsius, iar local în sud-vest chiar și până la 36 grade Celsius.

Vineri, 16 septembrie, începe să se răcorească ușor în vest și în centru, însă în sud și în est sunt așteptate în continuare maxime de până la 28-30 grade Celsius, iar local în Dobrogea chiar până la 34 grade Celsius.

Începând de sâmbătă, 17 septembrie, temperaturile vor începe, însă, să coboare în toată țara. Fostul uragan nu aduce, însă, doar temperaturi ridicat la noi în țară, ci și praf saharian în sud, în zilele de joi și de vineri.


Comentarii Facebook