Un tânăr a intrat cu un cuțit peste un floreștean în casă și l-a agresat


Un tânăr de 25 de ani a fost reținut în Florești, după ce a intrat cu un cuțit peste unalt bărbat în casă. 

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au dispus miercuri, 27 octombrie 2021,  reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 25 de ani, din comuna Florești, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe.

În fapt, sesizarea poliției a venit la data de 25 octombrie a.c., prin intermediul unei plângeri prin care, un bărbat de 35 de ani prezenta faptul că la data de 23 octombrie a.c., pe fondul unei stări de neînțelegere, cel în cauză ar fi intrat în locuința sa, pe care ar fi refuzat să o părăsească, ulterior agresându-l fizic cu un obiect tăietor-înțepător.

În cursul zilei de ieri, bărbatul de 25 de ani a fost depistat pe raza comunei Florești, fiind condus la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor”, precizează Poliția Cluj. Tânărul a fost reținut 24 de ore și astfel condus în vederea predării reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Comentarii Facebook