Un șofer s-a răsturnat cu mașina după ce s-a urcat BEAT la volan


Un bărbat din Alba a fost implicat într-un accident rutier la Cluj. A condus, băut, un autoturism, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara șoselei.

Potrivit IPJ Cluj, duminică, 25 iulie, în jurul orei 21:20, în localitatea Viișoara, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Lunca Mureș, județul Alba, care se deplasa pe DJ 150, din direcția Câmpia Turzii spre Ceanu Mare, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

La fața locului s-au prezentat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și cei ai Secției 4 Poliție Rurală.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook