Un clujean s-a ales cu dosar penal după ce a ieșit cu tractorul pe stradă



Un bărbat a fost prins de polițiștii clujeni în timp ce se afla la vonalul unui tractor cu remorcă, acestea nefiind înmatriculate.

La data de 18 august a.c., ora 15:30, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj - Postul de Poliţie Comunală Iclod, au depistat în trafic un conducător auto, în timp ce se afla la volanul unui ansamblu de vehicule neînmatriculate”, informează IPJ Cluj.

Bărbatul, de 23 de ani, din comuna Aluniş, a fost identificat de către poliţişti conducând un tractor prevăzut cu remorcă, ambele fără numere de înmatriculare, pe raza comunei Iclod din judeţul Cluj.

Tânărul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, neînmatriculat sau neînregistrat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook