Un bărbat din Cluj a dat marea lovitură în Europa cu o băutură „magică”: „Mi-a fost destul de greu”


Este vorba despre Paul Peteanu, un bărbat din Cluj, care a dat lovitura în Germania cu o băutură care a ajuns pe rafturile marilor rețele de supermarket din această țară. În plus, bărbatul își dorește să intre și pe piața din România, însă nu mai devreme de 2022.

Un bărbat din Cluj a dat lovitura în Germania cu o băutură „magică”

Paul Peteanu, în vârstă de 45 de ani, s-a mutat în urmă cu 25 de ani în Germania pentru a fi alături de iubita sa, cea care i-a devenit în scurt timp soție. La vârsta de 20 de ani nu cunoștea deloc limba germană, însă acesta nu a fost un motiv pentru a nu-și urma visele și a le transforma în realitate. Nu i-a fost ușor și nici nu i-au ieșit planurile din prima.

Am dat la facultate, la Agronomie, la Munchen și am reușit să fiu admis. Sigur, asta s-a întâmplat după ce am învățat limba, pentru că atunci când am ajuns acolo nu știam un cuvânt în limba lor. Mi-a fost destul de greu, pentru că aveam două joburi ca să mă pot întreține, iar între timp trebuia să învăț pentru examene”, a spus Paul, potrivit Adevărul.

paul1.jpg

Totul a început să prindă contur atunci când se afla în concediu, în sudul Franței, când a descoperit o plantă, un soi mai puțin cunoscut de busuioc african. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 10 ani, iar Paul Peteanu și-a petrecut următoarea perioadă încercând să aclimatizeze planta la clima rece din Bavaria. După ceva timp a și reușit acest lucru, N-a durat mult până să dea lovitura, când a inventat Blütenrein, pe care o prepară din aceste plante.

Blütenrein este o licoare care se folosește ca băutură răcoritoare, amestecată cu apă minerală, dar și în combinație cu diverse băuturi alcoolice, mai ales gin, vodka și vin. În plus, poate fi utilizat și în bucătărie ca dressing, marinade sau alte creații culinare”, a mai declarat acesta.

Băutura a ajuns în supermarketurile din Germania, Austria, Elveția și Luxemburg

După ce a cucerit Germania, băutura a ajuns rapid și pe rafturile supermarketurilor din Austria, Elveția și Luxemburg, iar de minim trei ani se vinde în rețelele Metro-Germania, Metro-Austria, Karstadt-Kaufhof-Germania și EDEKA-Germania. Bătura se vinde în sticle de 500 de mililitri, la prețuri cuprinse între 12,99 euro și 14,99 euro și se găsește și în lanțurile de hoteluri, restaurantele și rețelele de catering din țările amintite. Iar dacă totul va decurge așa cum își dorește, afacerea va fi extinsă și în România.

Intenționam să aduc afacerea și în România încă de acum aproape doi ani, însă a venit pandemia și a trebuit să-mi schimb planurile. Deși aveam programată o expansiune și pe alte piețe, criza m-a făcut să-mi regândesc strategia, iar toate resursele pe care le-am avut, le-am folosit pentru a conserva afacerea. Asta în condițiile în care multe businessuri au dat faliment în Germania sau urmează să dea în viitorul apropiat. Deși autoritățile germane se laudă că au trecut cu bine peste pandemie, nu e deloc adevărat. Sute de mii de companii se află pe buza prăpastiei, astfel că multe firme, în special mici și mijlocii, au fost afectate și mai mult”, a mai spus Paul Peteanu.


Comentarii Facebook