Un bar din Cluj le face nopți albe clujenilor! Se consumă alcool direct pe stradă, iar scandalurile sunt la ordinea zilei: „Vă rugăm, luați măsuri”


Locuitorii de pe o stradă din Gruia sunt revoltați din cauza comportamentului clienților și a personalului unui bar din zonă. 

Ei au semnalat o serie de probleme serioase care perturbă, zi de zi, liniștea cu care au fost obișnuiți. 

Mai exact, locuitorii susțin că se consumă alcool în stradă, iar apa cu care se spală barul la finalul programului se aruncă în stradă de către personal ca în anii 1980. 

„Consum de alcool în stradă. Apa cu care se spală barul, la finalul programului, se aruncă în stradă de personalul de la bar ca în anii 80! Pahare de alcool pe geam. Scandaluri, zgomot, vomă, urină lângă intrările de blocir. Vă rog să luați măsuri urgente”, se arată în mesajul postat. 
Reamintim că în urmă cu câteva zile, un incident grav a avut loc pe străzile din Câmpia Turzii, unde un bărbat beat criță a provocat haos și a agresat mai multe persoane, inclusiv câțiva polițiști.

Bărbatul a fost condamnat vineri, 17 ianuarie, la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, lovirea sau alte violențe,  tulburarea ordinii şi liniștii publice și distrugere. De asemenea, magistrații de la Judecătoria Turda au stabilit că trebuie să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. 

Comentarii Facebook