Vineri 2 Octombrie

Un adolescent clujean a dat dovadă de INCONȘTIENȚĂ! A furat mașina unei cunoștințe și a plecat la plimbare



Polițiștii clujeni au depistat, ieri, un minor care a sustras un autoturism și a plecat cu el la plimbare.


La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 12:40, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida - Posturile de Poliție Feleacu și Apahida - au depistat un minor care conducea un autoturism pe raza localității Vâlcele, comuna Feleacu.

Polițiștii au stabilit că minorul, în vârstă de 14 ani, din comuna Feleacu, conducea un autoturism sustras”, informează IPJ Cluj.

Din primele verificări, acesta ar fi sustras un autoturism care aparținea unei cunoștințe și care era parcat pe o pășune de pe raza localității de domiciliu. Autovehiculul era neasigurat și avea cheile în contact.

Totodată, polițiștii au stabilit că pe autovehicul era montată o plăcuță de înmatriculare falsă.

Adolescentul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și furt în scop de folosință.

.

Comentarii Facebook