UMF Cluj a inaugurat un centru unde studentii pot face practica pe manechine! Investitia este de 4,5 milioane euro VIDEO

 
Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Cluj a inaugurat un centru de simulare in medicina, unde studentii pot face practica pe manechine. Investitia se ridica la 4,5 milioane de euro.

"Este o investitie mare, dar care va aduce beneficii reale. Avem studenti multi si aveam nevoie de o astfel de facilitate, unde acestia sa faca practica", a declarat directorul centrului de simulare, George Dindelegan.

Centrul va functiona pe 500 de metri patrati, iar studentii vor putea sa faca injectii, sa puna diagnosticul in diferite afectiuni.

"Centrul de aptitudini practice si simulare in medicina inaugurat la UMF Cluj-Napoca este cel mai modern si complex centru de profil si singurul din Romania care reuneste simulari pentru diverse manopere si tehnici medicale pentru majoritatea disciplinelor. A fost creat cu scopul de a se ajunge ca elemente practice ale activitatii medicale sa poata fi insusite in laborator pe manechine si echipamente si nu direct pe bolnav. Faptul ca poti repeta de cate ori este nevoie un gest dintr-o operatie chirurgicala pentru a-l efectua corect, fara a lucra direct pe om, este elementul de baza al unei educatii moderne. Centrul are ca scop cresterea sigurantei pacientului si a actului medical, oferind studentilor, rezidentilor si medicilor specialisti posibilitatea de a-si insusi sau consolida aptitudinile practice. Se vor simula, cu ajutorul unor manechine, situatii clinice identice cu cele reale, dar si situatii care presupun urgente medicale majore. Investitia in noul centru se ridica la 4,5 milioane de euro, fondurile fiind asigurate din venituri proprii ale UMF", a declarat rectorul UMF Cluj, profesorul Constantin Ciuce.

Studentii vor putea invata in noul centru de la Cluj cum sa monteze o perfuzie, sa faca o sutura, sa asiste la nasteri pe cale naturala, sa faca punctii lombare, sa invete tehnici de resuscitare sau chiar sa puna un cateter urinar.

"Avem manechine barbati, femei si copii, pe care pot fi simulate diferite scenarii de boli, dar si o sala de operatii, astfel incat studentii, rezidentii si medicii specialisti sa poata face pregatirea intr-un mediu cat mai real", a precizat Constantin Ciuce.

Unul dintre manechine poate fi programat din computer pentru a simula diverse simptome, identice cu cele dintr-o clinica. "Putem simula un scenariu cu un pacient care sufera de astm. Manechinul respira, transpira, lacrimeaza, tuseste, poate sa aiba convulsii, exact ca intr-un caz real. Studentul sau rezidentul ii poate face o injectie, iar solutia este analizata de manechin daca este corect administrata, iar manechinul reactioneaza in consecinta. Daca solutia din injectie nu e corecta, pacientul are reactii adverse, iar medicul isi poate da seama unde a gresit, si poate repeta operatiunea", a spus si medicul ATI, Dan Darzu.

Un alt manechin are rani si arsuri grave, iar tinerii studenti vor putea sa invete cum sa trateze un astfel de caz.

 

Dragos Bogdan

Comentarii Facebook