”Uitați cum mă agresează!” - Polițist filmat când intervenea la Unitatea de tip Familial Gherla - VIDEO


UPDATE

În cursul serii de ieri, în jurul orei 20.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați despre agresarea unei femei, aflată în timpul programului de serviciu, la o Unitate de tip Familial din municipiu.

Din primele verificări s-a constatat că în urma unei situații conflictuale care s-ar fi desfășurat între doi tineri din cadrul centrului, angajata instituției ar fi intervenit pentru aplanarea situației, însă la scurt timp, unul dintre cei doi ar fi deteriorat, în urma unei lovituri cu piciorul, un televizor din încăpere.

Ulterior, acesta ar fi ieșit din camera respectivă, fiind urmat de angajata centrului, care, având intenția de a discuta cu tânărul, s-ar fi dezechilibrat, accidentându-se, ca urmare a unei lovituri provocate de o ușa împinsă de cel în cauză.

Cu privire la imaginile apărute în presă, facem precizarea că în urma deplasării polițiștilor la respectiva locație, în cadrul activităților derulate, tânărul de 23 de ani ar fi refuzat să se legitimeze, fiind informat despre faptul că, în cazul refuzului, va fi condus la sediul unității de poliție.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de distrugere, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care evenimentul a avut loc”, precizează Poliția Cluj.

----------------------------------

Știrea inițială

Un polițist a fost filmat la Unitatea de tip Familial Gherla, în timp ce intervenea la un caz, iar unul dintre ocupații instituției îl acuza că îl abuzează.

Am fost nevoit să fac live pentru că altfel se mușamalizează. Asta sunt eu. Nu mă ascund. Se intampla ca in sistemul de protecția copilului sa fie abuzuri peste pe abuzuri și indiferența la maxim în cadrul UTF GHERLA”, a acuzat Robert Isztoica.

În imagini se vede cum polițistul îi cerea actele, iar tânărul student la UBB Cluj acuza că este agresat, lucru care nu s-a văzut pe imagini. 

Tânărul a fost implicat într-un scandal cu cei din conducerea UTF Gherla și în pandemie. El a atacat în justiție un ordin de carantinare, emis după ce a fost declarat contact cu o persoană infectată cui COVID, angajată la UTF Gherla.

Practic, Robert Isztoica a fost contact cu o educatoare, iar cei de la DGASPC Cluj (Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului) au dispus ca tinerii din UTF Gherla, unde locuiește și studentul de la UBB, să fie închiși cu forța în camere. 

Tribunalul Cluj i-a dat dreptate și a anulat decizia de carantinare a DSP Cluj.

Comentarii Facebook