Trotuar transformat în priză publică, în Cluj-Napoca: Mașinile electrice sunt încărcate printre pietoni, cu cabluri lăsate la vedere. „Aveți grijă!”

Pe strada Maramureșului nr. 34 din Cluj-Napoca, mașinile electrice sunt încărcate direct de pe trotuar, cu cabluri întinse peste spațiul destinat pietonilor. Situația, aparent banală pentru unii, este o adevărată problemă, mai ales pentru copii, vârstnici și persoane cu mobilitate redusă, care se pot împiedica oricând de cablul care atârnă nestingherit pe trotuar.

Trotuarul, transformat în stație improvizată de încărcare. Pericol real de accidente

În lipsa unor stații publice de încărcare în zonă sau a unor soluții bine reglementate, unii proprietari de mașini electrice recurg la variante improvizate. Cablurile de alimentare sunt trase din locuințe sau din alte surse private și lăsate direct pe trotuar, obligând pietonii să le ocolească sau să pășească peste ele.

Această practică transformă trotuarul, care ar trebui să fie un spațiu sigur și liber, într-un obstacol periculos, mai ales pe timp de seară. O persoană neatentă se poate împiedica ușor, iar în cazul unei ploi sau al unor cabluri deteriorate, există și riscul unor incidente electrice. În plus, persoanele care folosesc cărucioare, cadre de mers sau care împing cărucioare pentru copii sunt puse în dificultate.

Clujenii s-au săturat de aceste „practici” nesimțite și cer autorităților să intervină de urgență 

Locuitorii din zonă cer o intervenție rapidă a autorităților locale, fie prin montarea de stații publice de încărcare, fie prin reglementarea strictă a încărcării vehiculelor electrice în spațiul public. Trotuarele nu ar trebui să devină extensii ale prizelor personale.

Până la găsirea unor soluții, pietonii sunt sfătuiți să fie atenți atunci când circulă pe strada Maramureșului nr. 34, unde un simplu cablu lăsat pe trotuar poate deveni un adevărat pericol.

image.png

Comentarii Facebook