Trist! Clujean disperat că i-au ridicat mașina, deși era cu părinții de 90 de ani, cu handicap. „Tata e în cărucior. Mama abia merge. Să-i las pe trotuar?”
Caz trist la Cluj: Șofer amendat și cu mașina ridicată, deși transporta doi părinți de 90 și 87 de ani cu handicap grav. „Ce era să facem? Să-i las pe trotuar?”
O situație tristă s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 10, în Piața Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, unde un șofer a fost amendat și a rămas fără mașină, deși transporta doi părinți foarte în vârstă, ambii cu handicap grav. Cazul ridică ceva semne de întrebare legate de lipsa de empatie și de rigiditatea cu care sunt aplicate uneori regulile de circulație.
Bărbatul, aflat într-o situație disperată, și-a adus de la țară în oraș părinții— tatăl în vârstă de 90 de ani și mama de 87 de ani — pentru a merge la o programare la notar, necesară pentru rezolvarea unor probleme importante de familie.
Din păcate, ambii părinți au grave probleme de sănătate: tatăl nu se mai poate deplasa deloc, fiind imobilizat într-un scaun cu rotile după ce „i-a explodat efectiv călcâiul”, conform relatării fiului, iar mama abia se mai poate mișca.


„I-am adus de la țară. A fost un chin și să-i urcăm în mașină. Mama merge extrem de greu, tata e în cărucior cu rotile. Dacă n-ar fi fost ceva foarte urgent, nici nu i-aș fi scos din casă. Am avut programare la notar, nu era un moft, era ceva ce trebuia rezolvat. Am încercat să le fac drumul cât mai ușor”, a povestit șoferul pe Știri de Cluj.

Situația complicată a fost agravată de faptul că parcarea din Piața Mihai Viteazu, din Cluj-Napoca, este închisă pentru lucrări de reabilitare, în perioada 3 iunie - 14 iulie 2025. Astfel, parcarea legală în apropierea zonei notarului a devenit practic imposibilă. În încercarea de a fi cât mai aproape de cabinetul notarial situat pe strada Andrei Șaguna, șoferul a decis să oprească temporar lângă Canalul Morii.
„Aveam în geam certificatele de handicap pentru amândoi. Nu m-am dus acolo să parchez ca să iau o cafea sau să fac cumpărături. Ce era să fac? Mama și tata nu puteau merge sute de metri. Tata nu poate fi transportat decât cu căruciorul cu rotile. Mama abia merge. I-am lăsat cât am rezolvat ce era nevoie la notar. Când am ieșit… mașina nu mai era!”
Poliția locală nu a ținut cont de circumstanțe și a ridicat autoturismul. Șoferul a fost nevoit să meargă până în Someșeni, la depozitul de mașini ridicate, unde a plătit suma de 795 de lei pentru a-și recupera vehiculul.

„Am încercat să le explic celor de acolo ce s-a întâmplat. Le-am spus că am avut doi bătrâni cu handicap în mașină, că nu aveam unde parca din cauza lucrărilor, că nu e vorba de rea-voință sau de nesimțire. Din păcate, mi-au spus că nu pot face nimic. Așa e procedura. Dar atunci ce facem? Cum facem dacă ai doi oameni bolnavi și neajutorați în mașină?”.
Omul mai spune că, la momentul ridicării, alte mașini erau parcate în zona respectivă: „Dacă mergeți și acum acolo, o să vedeți multe mașini lăsate. Dar mie mi-au ridicat-o. Probabil am avut ghinion. Știu că nu e voie, dar dacă parcarea din Mihai Viteazu ar fi fost deschisă, acolo o lăsam. N-am vrut decât să-mi ajut părinții.”, a mai povestit cititorul Știri de Cluj.
Pentru bărbat, experiența a fost una extrem de dureroasă și umilitoare: „Nu știți ce înseamnă să ieși cu doi bătrâni bolnavi și să nu mai ai mașina cu care i-ai adus. Am stat pe trotuar, nu știam ce să fac. Era soare, cald, mama abia mai rezista. Tata în cărucior, eu disperat. Nu există cuvinte să descriu cât de greu mi-a fost să le explic și lor ce se întâmplase.”
În final, șoferul nu contestă existența regulilor, dar face apel la puțină umanitate: „Înțeleg că regulile trebuie respectate. Nu cer tratament special. Dar atunci când ai două certificate de handicap afișate clar în geam și părinții sunt acolo, nu credeți că ar trebui să se țină totuși cont de situația concretă?”, a mai spus clujeanul pentru Știri de Cluj
43 Comentarii