Trei mașini avariate serios în Turda! O mașină s-a dat peste cap - FOTO


Un accident în care au fost implicate trei mașini s-a produs pe strada Câmpiei, din Turda.

Pompierii de la Detașamentul Turda au intervenit luni seara, în jurul orei 21.00, la un accident rutier petrecut pe strada Câmpiei din Turda. 

Echipajele noastre au găsit la fața locului trei autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat. În autoturismul răsturnat se afla încarcerat un tânăr de aproximativ 18 ani. Acesta a fost extras de pompieri și predat echipajelor medicale. La o primă evaluare, victima prezenta o fractură deschisă de femur, fiind conștientă. Tânărul a fost transportat imediat la spital de către ambulanță”, precizează salvatorii.

Accidentul rutier s-a produs la întrarea în municipiul Turda.

Din cercetările preliminare, polițiștii au constatat că un tânăr, de 18 ani, care conducea autoturismul înspre Câmpia Turzii, ar fi efectuat o manevră de depășire, moment în care a intrat în coliziune cu alte 2 autoturisme, conduse din sensul opus.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 18 ani, a unei conducătoare auto, în vârstă de 61 de ani și a unui pasager, de 65 de ani, aflat în autoturismul acesteia.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

WhatsApp Image 2023-06-26 at 21.18.32.jpeg

Totodată, au fost transportați la spital un bărbat și o femeie de aproximativ 70 de ani.

Ambii prezentau afecțiuni ușoare.

WhatsApp Image 2023-06-26 at 21.18.45.jpeg

Comentarii Facebook