Traficant reținut la Cluj. Cu tupeu și-a continuat ”cariera” deși fusese trimis în judecată pentru fapte similare


Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că aceasta ar fi deținut și depozitat în locuința sa, în scopul comercializării, diferite cantități de droguri de risc (canabis și ketamină) și mare risc (ciuperci halucinogene), acestea fiind descoperite și ridicate pe parcursul percheziției domiciliare efectuate la data de 15 martie 2024.

De asemenea, au fost  descoperiți și ridicați peste 11.000 de lei, un cântar de mare precizie, peste 25 de bancnote rulate, farfurii și tăvi cu urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Precizăm că, la data de 5 martie 2024, persoana a fost trimisă în judecată de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, în scopul propriului consum de droguri de risc și mare risc.

La data de 15 martie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a persoanei cercetate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, aceasta fiind admisă. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

WhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.12 (1).jpegWhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.12.jpegWhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.11 (1).jpegWhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.11.jpegWhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.10 (2).jpegWhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.10 (1).jpegWhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.10.jpegWhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.09 (1).jpegWhatsApp Image 2024-03-16 at 13.50.09.jpeg

Comentarii Facebook