Tinerii rebeli „fac legea” pe o stradă din Cluj-Napoca: „Pleacă izgoniți de vecini din cauza gălăgiei”
Pe strada Dobrogei, din Someșeni, clujenii se plâng că seară de seară, mai mulți tineri se adună și transformă totul în haos și gălăgie.
După ce sunt alungați de vecinii exasperați de zgomot, locul de întâlnire rămâne într-o stare deplorabilă, marcat de urme vizibile de distrugere.
CITEȘTE ȘI: Teroare în parcurile de cartier din Cluj! Locuitorii cer camere video pentru a opri haosul provocat de găștile de tineri
Situația a devenit o preocupare majoră pentru locuitorii din zonă, care cer intervenția autorităților pentru a pune capăt acestui comportament.
„Distrugere și ordine publică. Acesta e locul de întâlnire unde seară de seară se adună o mână de 10 adolescenți. Locul rămâne așa, după ce ei pleacă izgoniți de vecini din cauza gălăgiei”, se arată în sesizare.
0 Comentarii