TIFF a pus stapanire pe Cluj! Ultimele pregatiri din Piata Unirii, inspectate de Tudor Giurgiu VIDEO

 

Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) a luat Clujul in stapanire. Ultimele pregatiri pentru gala de deschidere din Piata Unirii au inceput in cursul serii de joi si continua pana dimineata.

 

Tudor Giurgiu, directorul Festivalului, a inspectat lucrarile din Piata Unirii. "Totul merge bine. Am avut foarte putin timp la dispozitie pentru a pregati totul, tinand cont de faptul ca au fost si Zilele Clujului si a plouat puternic, dar lucrurile sunt in regula. Aici in Piata Unirii a fost amplasat ecranul pe care vor fi facute si proiectiile. De asemenea, muncitorii lucreaza la amplasarea celor doua corturi in care vor fi organizate in timpul TIFF evenimente speciale: conferintele de presa si intalnirile cu actorii", a spus pentru Stiri de Cluj Tudor Giurgiu.

 

Directorul TIFF a marturisit ca singurul lucru care il sperie este vremea. "Am plouat de cateva zile si m-am interesat si va ploua si maine (n.red. vineri, 3 iunie), dar mi s-a spus ca numai intre orele 16.00-18.00. Asadar pentru ceremonia de deschidere a Festivalului, de la orele 20.30 totul va fi in regula. Sper din toata inima", a mai spus Giurgiu.

 

In Piata Unirii vor fi asezate zeci de scaune in fata ecranului gigant care a fost deja umflat. Dupa terminarea ceremoniei de deschidere, invitatii TIFF si clujenii vor putea vedea filmul "Nevasta la putere", o  comedie scrisa si regizata de Francois Ozon, unul dintre cei mai apreciati regizori francezi ai momentului.

 

De la eveniment nu vor lipsi nici invitatii speciali: regizorii Matias Bize, Michael Madsen, Fernando Leon de Aranoa, Miruna Coca-Cozma si Sorin Apostu, primarul Cluj-Napoca. Invitata este si echipa masculina de baschet U Mobitelco BT Cluj, castigatoarea Campionatului National de Baschet.

Comentarii Facebook