Televizorul vechi sau cuptorul stricat pot face bine! Vineri, Cluj-Napoca organizează colectarea deșeurilor electrice
Cluj-Napoca: Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, vineri, 27 februarie
Primăria Cluj-Napoca, împreună cu The Green Project, organizează vineri, 27 februarie, o nouă acțiune de colectare a echipamentelor electrice și electronice uzate. Campania se adresează atât aparatelor mari, cât și celor mici, oferind clujenilor posibilitatea de a contribui la protejarea mediului și de a sprijini educația locală prin proiectul GreenUPmySchool.
Pentru echipamentele voluminoase, de minimum 25 kg, ridicarea de la domiciliu se face pe bază de programare, prin telefon la 0744 781 781 (luni–vineri, 09:00–17:00) sau online, pe thegreenproject.ro/comanda.
Aparatele mici, precum uscătoare de păr, blendere sau fier de călcat, pot fi depuse în punctele ECO BOX din municipiu. Lista completă și localizarea punctelor de colectare sunt disponibile pe pagina thegreenproject.ro, secțiunea „Centre de colectare”.
Ce se poate recicla
Practic, orice echipament care se conectează la priză sau funcționează pe baterii este acceptat: de la cuptoare cu microunde, frigidere și aragazuri, până la televizoare sau calculatoare. Echipamentele predate pentru reciclare pot fi direcționate către o școală înscrisă în proiectul GreenUPmySchool, contribuind astfel la obținerea de resurse pentru activitățile educaționale.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul OIREP Eco Positive și al Direcției Județene de Mediu Cluj, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și The Green Project. Campaniile de colectare se organizează periodic, iar calendarul complet și informațiile actualizate sunt disponibile pe site-ul The Green Project.
0 Comentarii