Miercuri 25 Februarie

Teamă într-un bloc din Cluj-Napoca: Un câine din rasa Pitbull este plimbat fără botniță și lesă chiar în scara blocului

Alertă într-un cartier din Cluj-Napoca: Pitbull plimbat fără botniță pe strada Dunării. Părinții cer verificări urgente

O sesizare transmisă autorităților locale atrage atenția asupra unei situații care îi îngrijorează pe mai mulți locatari de pe strada Dunării din Cluj-Napoca. O femeie ar fi fost văzută plimbând un câine din rasa Pitbull, fără botniță, inclusiv în scara blocului. Potrivit mesajului trimis, incidentul ar avea loc la un imobil situat pe strada Dunării, nr. 25. Mai exact, o locatară ar deține un Pitbull tânăr, de culoare gri cu alb, pe care îl plimbă fără botniță, atât în fața blocului, cât și în interiorul scării.

Persoana care a făcut sesizarea susține că nu are nimic personal cu proprietara animalului, însă este îngrijorată pentru siguranța copiilor din zonă.

„Nu e răutate, nu am nimic cu nimeni, dar am 3 copii pe care nu i-aș expune unui astfel de risc”, se arată în mesajul transmis autorităților locale.

Ce prevede legea pentru câinii din rase considerate periculoase

Conform legislației în vigoare, câinii din anumite rase, printre care și Pitbull, sunt considerați câini periculoși și trebuie plimbați în spațiul public doar cu botniță și ținuți în lesă. De asemenea, proprietarii au obligații clare privind controlul și supravegherea animalului.

Nerespectarea acestor reguli poate atrage sancțiuni contravenționale, inclusiv amenzi consistente.

Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor verifica situația semnalată pe strada Dunării. Până la o eventuală intervenție, părinții din zonă spun că vor continua să fie vigilenți și să își supravegheze atent copiii.

Comentarii Facebook