Taximetriștii clujeni vor creșterea tarifelor și acces pe benzile de transport în comun. Cum justifică diminuarea calității serviciilor


Asociația Camera Taximetriștilor din judetul Cluj și Asociatia de Monitorizare Taxi Transilvania au emis un comunicat de presă referitor la noile reglementrări ale serviciului de transport în regim de taxi, propus de Primăria Cluj-Napoca.

Astfel, taximetriștii clujeni susțin că noile reglementări sunt bine venite, însă ”unele aspecte prevăzute în actul administrativ propus pot fi armonizate prin dialog constructiv cu factorii decizional”.

Aceștia susțin că, pentru optimizarea serviciilor, municipalitatea ar trebui să aprobe mărirea taxifelor de taximetrie și să le ofere acces pe benzile dedicate transportului în comun.

De asemenea, conform taximetriștilor, costurile operaționale au crescut cu peste 50% în ultimii ani, fapt care ”a contribuit la diminuarea calițății serviciului și au obligat operatorii la stoparea investițiilor”.

Redăm mai jos comunicatul integral transmis de către Asociația Taximetriștilor Clujeni:

Cu privire la “Regulamentul privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în Municipiul Cluj-Napoca”,proiect elaborat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca –conform Referatului de aprobare nr.418957 din 14.08.2019, Asociația Camera Taximetriștilor din judetul Cluj și Asociatia de Monitorizare Taxi Transilvania sunt imputernicite sa emita urmatorul

Comunicat de Presă

Asociațiile sus menționate, care au caracter reprezentativ și rol consultativ activ în ceea ce privește serviciul public de transport local in regim de taxi, își

exprimă deschiderea la dialog constructiv, menit să îmbunătățească constant serviciul public de transport în regim de taxi din Municipiul Cluj-Napoca, cu respectarea legislației naționale în vigoare.

Am luat act de proiectul inițiat de administrația locală pe care îl considerăm bine venit cu mențiunea că unele aspecte prevăzute în actul administrativ propus pot fi armonizate prin dialog constructiv cu factorii decizional.

În urma consultărilor cu membrii, operatori de transport autorizați și juriști, am constatat că în cuprinsul actului administrativ propus există articole care nu sunt

în concordanță cu legislația națională actuală, aplicarea acestora fiind aptă să producă grave prejudicii întregului sector de transport cu taximetre, cu repercursiuni la consumatorul acestui serviciu.

Transportul local este oglinda fiecarui oras, iar taximetria clujeana este parte din acest serviciu public, pe care noi, taximetristii, l-am construit zi de zi, incercand sa oferim cetatenilor servicii de calitate, de multe ori sustinut prin eforturile financiare ale familiilor noastre. Nu putem sa permitem decimarea taximetriei, cauzată de lipsa dialogului cu factorii implicați și a erorilor din cuprinsul unui act administrativ. Criteriile de departajare și punctare incorecte, discriminarea operatorilor autorizați, lipsa de coerență a administrației, încălcările actelor normative în vigoare și suprascrieri ale unor prevederi din Legea 38/2003, impunerea unor cheltuieli imposibil de realizat într-un termen atât de scurt,sunt doar câteva din elementele care definesc acest nou proiect de modificare a Regulamentului de Taximetrie pe raza Municipiului Cluj-Napoca.

Viziunea noastră este cea conform căreia serviciul de taximetrie are nevoie de îmbunătățire constantă a calității, corelată cu un cost suportabil de către utilizatori, cost care trebuie să fie în concordanță cu realitatea economico-financiară de pe piață. Tarifele actuale, în vigoare din anul 2013, timp în care costurile operaționale au crescut cu peste 50% ,au contribuit la diminuarea calițății serviciului și au obligat operatorii la stoparea investițiilor. Pentru optimizarea maximă a serviciului avem nevoie de un tarif decent și, conform Legii38/2003, de acces pe benzile dedicate transportului în comun, factori care pe termen scurt ar contribui la calitatea serviciului și fluidizarea traficului iar pe termen mediu-lung la investiții ale operatorilor în vehicule mai puțin poluante.


Comentarii Facebook