TAXĂ pentru examenul de rezidențiat 500 de lei. Absolvenții UMF Cluj se REVOLTĂ: Să îi fie rușine Ministerului Sănătății

 

Absolvenţii universităţilor de medicină din ţară sunt revoltaţi de suma pe care trebuie să o achite pentru a participa la examenul de rezidențiat.

Suma stabilită prin Ordinul Nr.949 din 01.10.2012 privind stabilirea cuantumului taxei pentru participarea la concursul de rezidenţiat este de 500 de lei, sumă pe care mulți dintre tinerii absolvenți nu și-o permit.

Dacă reușesc să treacă de examenul de rezidențiat, tinerii primesc un post plătit cu 800 de lei.

"Vă scriu în numele tuturor absolvenţilor UMF -işti. După şase ani de facultate, după atâtea ore de învăţat, aşteptat la uşile spitalelor, după aproape 100 de examene, taxe pentru orice: admitere (350 de lei), absenţe (7 lei pe ora absentată), adeverinţe, cărţi (5 lei ziua de nepredare a cărţii la bibliotecă), card de bibliotecă, fonduri de rulment nereturnate (50 - 100 de lei), intrarea la examenul de licenţă (110 lei) şi multe multe altele (cazări, cărţi obligatoriu de cumpărat, aparatură medicală, instrumente de lucru, costume de clinică etc.). Acum pentru a putea alege o specialitate trebuie achitată o taxă de 500 de lei. Pentru ce? Pentru a deveni din ianuarie un rezident cu maxim 800 de lei lunar. Toate taxele de rezidenţiat le recuperăm după doi ani de rezidenţiat. Atunci te întrebi dacă mai are rost să rămâi în acest sistem când ai atâtea oportunităţi afară. Îşi bat joc de noi şi munca noastră.", a scris un absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj.

Tânărul a mai scris că mulţi absolvenţi au lucrat şi în perioada studenţiei pentru a rezista și că trierea studenților se va face după buget: "Nu au avut susţinere financiară din partea părinţilor. Acum în prag de rezidenţiat după două luni de învăţat pentru licenţă să-şi vândă bunurile pentru a-şi acorda o şansă?"

Comentarii Facebook