Tânăr cercetat de polițiști după ce a cauzat un accident și a fugit de la fața locului. Nu avea permis, așa că a abandonat mașina într-o intersecție



Polițiștii clujeni cercetează un tânăr, în vârstă de 22 de ani, pentru conducere fără permis, care a fost implicat și într-un accident rutier.

La data de 4 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au identificat un tânăr, în vârstă de 22 de ani, care, la data de 1 iunie a.c., ar fi condus un autovehicul deşi nu avea permis de conducere, avariind astfel vehicule”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, la data de 1 iunie a.c., tânărul, în timp ce conducea un autoturism pe DC 117, la intrare în localitatea Mănăstireni ar fi acroşat un autovehicul şi o remorcă, acestea fiind parcate pe marginea drumului. Ulterior, cel în cauză şi-ar fi continuat deplasarea circa 200 de metri, abandonându-şi autovehiculul la intersecţie cu DJ 108 C.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook