Sunt profesori în Cluj cu salarii de 800 de lei. În plus, primarii îi și UMILESC - VIDEO

 

Profesorii din Cluj se zbat la limita supraviețuirii, dar în plus sunt și primării care refuză să le deconteze cheltuielile cu transportul.

 

Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, a spus că el câștigă cel mai mult, având spor de conducere, dar un profesor câștigă cel mult 2.000 de lei.

 

La o vechime de 34 de ani de învățământ, gradul întâi, salariul de bază brut ar fi de 1.800 de lei, la care se adaugă gradația de merit, cine are. Sunt 15% dintre colegi care au gradație, pe perioadă determinată. Se mai pune indemnizația de conducere de 15% și ajung la 3.000 de lei. Asta este în cazul meu.

 

Dacă luăm colegii nostri, care sunt foarte tineri, e dezastru. Când îi dai unui absolvent de facultate 700 - 800 de lei e foarte puțin. Poate ajunge la cel mult 900 de lei, bani în mână, dacă are și dirigenție. Dacă este și în vârf de munte și face naveta, pe care nu i-o decontează primăria, mai plătește 200 de lei. Sunt 10 primării din 80, care fie refuză să deconteze naveta profesorilor, fie nu au bani să facă acest lucru”, a explicat Valentin Cuibus, la emisiunea Știri de Cluj LIVE. (Vezi AICI înregistrarea, la minutul 7.00)

 

Șeful ISJ Cluj a spus că unii primari preferă să pună piatră pe drum, ”în scop electoral”, în loc să plătească naveta profesorilor.  

 

Cu toate acestea, sunt profesori care fac totul cu pasiune. ”La Sâncraiu, profesorul de matematică își deschide poarta casei elevilor care vor să facă meditații cu el. Totul e pe gratis. Merge până în satul vecin, de multe ori pe jos, pentru a preda. Deci sunt oameni care fac cu pasiune, dar sunt circa 20%, restul este posibil să plece dacă primesc oferte. Dacă sunt doi tineri care muncesc în învățământ și câștigă 1.600 de lei pe lună, se descurcă foarte greu”, a mai spus Valetin Cuibus. 

 

În județul Cluj sunt 10.000 de profesori, iar bugetul anual de salarii este de 62 de milioane de euro.

Comentarii Facebook