Spirit de polițist și în afara serviciului! O subcomisară din Cluj a recunoscut pe stradă un hoț căutat de câteva zile și a ajutat la prinderea lui
O polițistă din Cluj a dat dovadă de un curaj exemplar, chiar și în timpul liber! Daniela Florea, subcomisar în cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, a reușit să identifice pe stradă un bărbat bănuit de furt, demonstrând că spiritul civic și vigilența nu țin cont de program.
„Polițiștii rămân polițiști, chiar și în afara serviciului”
Totul s-a petrecut pe data de 6 octombrie, pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca, unde subcomisarul Florea Daniela, aflată în timpul liber, a observat un bărbat care i s-a părut cunoscut. Femeia l-a recunoscut drept principalul suspect într-un caz de furt comis într-un cămin studențesc, pe data de 1 octombrie. Fără să stea pe gânduri, a acționat imediat, demonstrând că instinctul de polițist nu dispare niciodată.
Polițista a alertat un echipaj de intervenție, care s-a deplasat imediat la fața locului. În momentul în care a fost abordat, bărbatul a încercat să-și ascundă identitatea, însă tentativa sa a fost zadarnică. Polițiștii l-au identificat și l-au găsit cu bunuri furate asupra lui, respectiv un ceas, o pereche de încălțăminte sport, suma de 142 de lei și o șurubelniță, fiind ulterior condus la sediul poliției pentru audieri.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore
După verificările efectuate, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracțiunea de furt calificat. Gestul colegei lor nu a trecut neobservat, iar reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au transmis public un mesaj de apreciere pentru profesionalismul și devotamentul său. „Vigilența și profesionalismul nu țin cont de program. Colega noastră Daniela a demonstrat asta printr-o intervenție exemplară.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, subliniind că reacția promptă a polițistei a prevenit alte posibile infracțiuni.

1 Comentariu