Compania de Apă Someș răspunde în cazul apei maro din Cluj! Care a fost cauza și ce măsuri se iau pentru remediere
Compania de Apă Someș S.A. explică de ce apa a venit maro în Poieni, Bologa și Morlaca: lucrări de mentenanță la lacul Scrind-Frăsinet au provocat turbidități. Apa va fi curățată și igienizată în perioada următoare
Cum a început totul: apa maro în Poieni și localitățile învecinate
Problemele cu apa au început în urmă cu aproape două luni, când locuitorii din Poieni, Bologa și Morlaca au observat că apa furnizată de rețea era vizibil murdară, având o nuanță maronie. Mulți cetățeni au semnalat că apa nu putea fi folosită nici pentru consum, nici pentru animale, iar unii s-au văzut nevoiți să se aprovizioneze de la izvoare locale.
Locuitorii au contactat redacția ȘTIRI DE CLUJ, explicând că apa „potabilă” oferită de Compania de Apă Someș S.A. nu respecta standardele, iar costul ridicat de 6 lei pe metru cub pentru o apă nepotabilă a amplificat nemulțumirea comunității. Aceștia au mai subliniat că rețeaua aparține Primăriei Poieni, iar compania se ocupă doar de mentenanță, însă intervențiile efectuate nu au fost suficiente pentru a preveni problemele.
Compania de Apă Someș explică de ce apa a venit maro în Poieni și localitățile din Cluj: „Lucrări de mentenanță au provocat turbidități”
Redacția ȘTIRI DE CLUJ a primit un răspuns oficial de la Compania de Apă Someș S.A. privind problema apei maro semnalată de locuitorii din Poieni, Bologa și Morlaca. Conform comunicatului, situația nu afectează doar comuna Poieni, ci mai multe localități alimentate cu apă din sursa Valea Săcuieu.
Reprezentanții companiei explică că administrația lacului de acumulare Scrind-Frăsinet a efectuat lucrări de mentenanță care au provocat aluviuni descărcate în Valea Săcuieu, sursa de apă brută pentru localitățile: Huedin, Poieni, Morlaca, Bologa, Fildu de Jos, Fildu de Mijloc, Tetișu, Almasu, Sâncraiu, Alunișu, Brăișoru, Horlacea, Domoșu și Bicălatu.
CITEȘTE ȘI: Așa arată apa de la rețea pentru unii clujeni! Oamenii refuză să mai plătească până nu se rezolvă problema: „Nici la animale nu ai da așa ceva” FOTO
„În consecință, apa furnizată a fost afectată prin prezența turbidităților, apă tulbure care a ridicat probleme de calitate pentru consumul uman. Evenimentul care a generat aceste probleme a fost anunțat pe website-ul nostru și pe pagina oficială de Facebook a companiei”, precizează Compania de Apă Someș S.A pentru ȘTIRI DE CLUJ.
Recomandări și măsuri luate de Compania de Apă Someș SA
Până la finalizarea lucrărilor și revenirea apei la parametri normali, operatorul a recomandat utilizatorilor să folosească apa doar în scopuri menajere. Compania de Apă Someș S.A. monitorizează permanent calitatea apei și depune toate eforturile pentru a reduce disconfortul creat comunităților afectate.
„La data prezentei, lucrările au fost finalizate, iar fenomenul producerii de turbidități este în curs de eliminare. În următoarea perioadă, operatorul va efectua operațiuni ample de spălare și igienizare a infrastructurii de alimentare cu apă, pentru a asigura că apa livrată respectă standardele de potabilitate”, mai delcară compania pentru ȘTIRI DE CLUJ.

4 Comentarii