Luni 8 Martie

Spectacolul de teatru Țuhaus poate fi văzut sâmbătă, la Fabrica de Pensule

 

Sâmbătă, 23 iunie, la ora 20.00, la Fabrica de Pensule va avea loc o reprezentație a spectacolului de teatru Țuhaus.

 

Relatată chiar de el, pe scenă, povestea descrie traseul emoţional al unui bărbat care şi-a petrecut cinci ani în peniteciarele româneşti, de la împrejurările care i-au adus condamnarea, la mizeria și abuzurile închisorii și lupta împotriva acestora, până la reflecții asupra pedepsei și asupra pierderilor personale din perioada respectivă.

 

Reprezentația va fi urmată de o discuție la care vor participa Conf. Univ. Dr. Sorina Poledna (Universitatea Babeș-Bolyai), specializată în probațiune și mediere, și echipa spectacolului.

 

Spectacolul face parte din ȚUHAUS – Resurse; Istorii; Dialog, un proiect de jurnalism şi teatru documentar, care studiază istoria recentă a închisorii românești şi care îşi propune să deschidă un dialog despre mizele și finalitatea pedepsei.

 

Echipa spectacolului: Vlad Bălteanu, Mişa Dumitriu, Alex Horghidan, Andrada Lăutaru, Alexandru Potocean, Andrei Şerban, Alexandra Voivozeanu

Comentarii Facebook