Spărgători de mașini prinși în flagrant în cartierul Grigorescu. Au ajuns în spatele gratiilor


Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați acuzați de comiterea unor furturi.

La data de 25 noiembrie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au reținut pentru 24 de ore 3 bărbați, de 38, 23 și 21 de ani, toți din localitatea Apahida, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, la aceeași dată, polițiștii Secției 2, 4 și 5 Poliție, i-au depistat pe aceștia în flagrant, imediat după sustragerea unui catalizator auto de pe un autoturism parcat pe strada Eremia Grigorescu din Cluj-Napoca.

Cu ocazia investigațiilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în cursul serii, cei trei bărbați se deplasau pe raza municipiului Cluj-Napoca, ocazie cu care aceștia sustrăgeau diverse componente ale unor autoturisme parcate pe străzile din muncipiu.

În interiorul autoturismului au fost identificate mai multe bunuri, precum un element de eșapament auto, un catalizator de evacuare noxe, 3 cricuri mecanice de ridicare auto și 3 discuri pentru flex, iar în urma controlului corporal, asupra a doi dintre aceștia au fost găsite perechi mănuși din material textil.

Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul de specialitate al polițiștilor din cadrul  Direcției de Operațiuni Speciale,  a Biroului de Operațiuni Speciale Cluj, a celor din cadrul Unității Teritoriale de Analiză a Informației Cluj-Napoca și Serviciului Criminalistic Cluj, precum și a celor din cadrul Postului de Poliție Comunală Apahida .

Cei trei bărbați urmează a fi prezentați magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca cu propunere de luare a unei măsuri preventive privative de libertate.


Comentarii Facebook