Șoferul unui Audi, RUPT de beat la volan, a băgat în spital două persoane la Gherla FOTO



Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a două persoane, a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03.27, pe strada Bobâlna din Gherla.

Potrivit polițiștilor, ”din primele verificări reiese că un tânăr, de 20 de ani, aflat sub sub influenţa alcoolului, a pătruns pe contrasens, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Bobâlna, spre Cluj-Napoca. Astfel, a întrat în coliziune frontală cu un autovehicul, condus regulamentar din sens opus, de un bărbat, de 32 de ani”.

În urma accidentului, conducătorul auto de de 32 de ani, din judeţul Satu-Mare, şi o pasageră din acelaşi vehicul, o femeie de 29 de ani, din Dej au fost grav răniți. Tânărul de 20 de ani, din comuna Iclod, a suferit leziuni uşoare.

Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 20.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc impactul.

 

 

 

FOTO: GherlaInfo.ro

Comentarii Facebook