Șoferiță prinsă la volan cu permisul suspendat. A cauzat și un accident rutier


Polițiștii clujeni au depistat, luni, o șoferiță care s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat, aceasta fiind implicată și într-un accident rutier.

La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 09.25 pe raza localităţii Câţcău, judeţul Cluj, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În fapt, la efectuarea unei manevre de întoarcere a unui autoturism, o femeie de 43 de ani din comuna Câţcău, a avariat o conductă de gaz”, informează IPJ Cluj. 

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că femeia avea dreptul de a conduce suspendat. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook