Șofer RUPT de beat la volan în centrul Clujului. A fost reținut de polițiști


Polițiștii clujeni au depistat și reținut, marți, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla într-o stare avansată de ebrietate.

La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 16.20, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 54 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Splaiul Independenței, din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, informează IPJ Cluj. 

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta  poliţiştii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la expirarea acesteia, cel în cauză va fi prezentat în fața magistraților în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook