Șofer cu tupeu, prins de polițiștii clujeni la primele ore ale dimineții. Era beat și avea permisul suspendat


Polițiștii clujeni au depistat, ieri dimineață, un conducător auto beat la volan și cu permisul suspendat.

La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 05.10, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 26 de ani, din municipiul Gherla, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aurel Vlaicu, din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, informează IPJ Cluj.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificarilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.


Comentarii Facebook