Situație critică pe Bărc 1, în Cluj-Napoca: Locuitorii ies joi în stradă împotriva sensului unic. „Cartierul a devenit autostradă! Ne-am săturat!”
Tensiunea crește în cartierul Someșeni din Cluj-Napoca. Joi, 5 martie 2026, începând cu ora 17:00, locuitorii anunță un protest pașnic în sensul giratoriu din zonă, nemulțumiți de instituirea sensului unic pe strada Bărc I. Oamenii spun că decizia a dat peste cap traficul și a transformat două străzi rezidențiale în adevărate artere de tranzit.
Un locuitor de pe strada Căpitan Grigore Ignat a transmis redacției Știri de Cluj un mesaj dur, susținând că, după introducerea sensului unic, traficul s-a mutat masiv pe străzile Căpitan Grigore Ignat și Ion Ionescu de la Brad. „Nu s-a făcut niciun studiu de trafic. Din ce am analizat noi, decizia pare luată pe baza unor interese personale.”, afirmă acesta.
Peste 1000 de mașini pe oră, într-o zonă rezidențială. Case crăpate și viteză „de concurs”
CITEȘTE ȘI: Sensul unic de pe Bărc 1 a devenit iadul clujenilor: Locuitorii s-au săturat de trafic și amenință cu proteste masive: „Nu suntem luați în serios!”
Impactul ar fi vizibil inclusiv asupra locuințelor. Unul dintre localnici susține că pereții casei sale, finalizată în urmă cu cinci ani, au început să crape. Situația s-ar repeta și la alte imobile din zonă. „Este zonă cu limită de 30 km/h, dar se circulă cu 50-70 km/h. E ca la concurs.”, spune clujeanul redacției Știri de Cluj, care reclamă și zgomotul constant, de la 5:30 dimineața până aproape de ora 23:00.
Nemulțumiri și acuzații la adresa autorităților
Localnicii afirmă că au făcut mai multe sesizări către Primărie, însă susțin că nu au primit răspunsuri clare și că problemele semnalate nu au fost tratate cu seriozitate. Frustrarea a atins un nivel critic, iar protestul de joi este doar primul pas. Oamenii cer măsuri urgente: interzicerea traficului greu, eliminarea traficului de tranzit și controale stricte pentru respectarea limitei de viteză.
Dacă situația nu se schimbă rapid, clujenii spun că sunt pregătiți să treacă la acțiuni mai dure, inclusiv blocarea circulației în orele de vârf.
0 Comentarii