Situația escaldează la Cluj-Napoca: reacția Bolt i-a înfuriat și mai tare pe șoferi. Se anunță blocaj total în oraș: „Urmează 1000 de mașini! Nu cedăm!”
Protestul șoferilor Bolt și Uber din Cluj-Napoca, declanșat acum patru zile, intră într-o nouă etapă, mult mai tensionată, după ce reacția oficială a companiei Bolt a fost percepută ca o minimizare a situației din teren. Dacă în primele zile acțiunea a fost gândită ca un „semnal de alarmă”, acum șoferii vorbesc deschis despre un posibil blocaj total al orașului.
Șoferii Bolt și Uber vor să blocheze orașul, susțin că ar avea 1.000 de mașini implicate
Totul a început luni dimineață, când sute de șoferi Uber și Bolt au refuzat cursele între orele 07:00 și 10:00, în plin interval de vârf. Aproximativ 240–250 de mașini nu au mai intrat în aplicații, ceea ce a dus la timpi de așteptare uriași pentru clujeni, uneori și de 40-50 de minute. Protestul a continuat și în zilele următoare, iar impactul a fost vizibil în tot orașul.
Nemulțumirile șoferilor sunt în principal legate de tarifele considerate prea mici și de comisioanele pe care le descriu drept „exagerate”, în contextul creșterii costurilor cu combustibilul, întreținerea și asigurările. În plus, aceștia reclamă lipsa unui dialog real cu platformele. În acest context, reacția Bolt nu i-a liniștit pe oameni. Compania a transmis către Știri de Cluj că „nu au existat perturbări ale curselor în oraș” și că „majoritatea șoferilor parteneri sunt mulțumiți”. Oficialii au subliniat și faptul că activitatea este una voluntară, iar platforma funcționează pe principiile pieței libere.
CITEȘTE ȘI: Protestul șoferilor Uber și Bolt se extinde la Cluj! 250 de mașini implicate: curse blocate timp de trei dimineți, clujenii vor rămâne fără ridesharing
Pentru o parte dintre șoferi, mesajul a fost perceput ca fiind rupt de realitate „Au oprit 250 de mașini, urmează 1000, am folosit această tactică doar pentru a da un semnal cu mașini puține. Deci am fost auziți! Urmează blocarea orașului, iar de data aceasta nu se vor mai face publice zilele, nu cedăm.
Șoferii Bolt și Uber amenință că vor bloca orașul cu 1.000 de mașini
Dacă nici după 1000 nu se vor pune la negocieri, oprim toată activitatea pe termen nedeterminat! Răspunsul lor ne înfurie și mai tare. Urmează, pentru aroganța lor, blocaj total. Avem 1000 de mașini care, la primul semnal, s-au oprit! Ni se alătură în fiecare zi, blocăm orașul! Să vină la negocieri”, a transmis șoferul.
CITEȘTE ȘI: Reacția conducerii Bolt după protestele șoferilor din Cluj-Napoca: „Nu au existat perturbări. Majoritatea șoferilor care lucreză cu noi sunt mulțumiți”
Astfel, în lipsa unui dialog concret între părți, conflictul riscă să escaladeze rapid. Pentru clujenii care folosesc sistemul de ridesharing din Cluj-Napoca, asta se poate traduce în perioade în care găsirea unei mașini devine aproape imposibilă, mai ales în orele de vârf. Deocamdată, nu există semnale că negocierile ar fi început. Însă mesajul șoferilor este clar: protestul nu doar că nu se oprește, ci trece la următorul nivel.
8 Comentarii