Sindicaliştii din Poşta Română susţin privatizarea Poştei. Care sunt condiţiile pe care le impun - VIDEO


Matei Brătianu, liderul de sindicat al Poştei Române, susţine privatizarea Poştei, dar aceasta să se facă cu o companie din UE şi nu cu un fond de investiţii.

Matei Brătianu a spus, joi, 29 noiembrie, la Cluj-Napoca, în cadrul unei conferinţe de presă, că privatizarea Poştei Române trebuie făcută în colaborare cu o companie din Uniunea Europeană şi nu cu un fond privat de investiţii.

"Putem fi de acord cu privatizarea Poştei, dar cu condiţia ca aceasta să se facă în acord cu o companie din Uniunea Europeană şi nu cu  un fond privat de investiţii, care vine, poate dispune de patrimoniul imobiliar al Poştei, îşi face un profit şi apoi în 3 ani pleacă", a declarat Matei Brătianu, liderul de sindicat al Poştei Române.

Întrebat dacă nu există posibilitatea unui management privat în locul privatizării, Brătianu a răspuns: "Nu există posibilitatea unui management privat pentru că vine un manager pe un mandat, mai scurt sau mai lung, face ce face, dacă vrea, apoi pleacă zicând << Îmi pare rău, atâta am putut face. Mai mult nu se putea >>. Avem nevoie de cineva răspunzător, ca în restul Europei".

Poşta Română a suferit pierderi mari datorită managementului deficitar şi a concurenţei.

"Poşta a înregistrat pierderi de piaţă de 92% la poşta de mesagerie, 98% din partea de poştă rapidă şi 30% din poşta simplă. Corespondeţa comercială asigură 40% din venituri. În condiţiile în care Poşta Română merge în cap, nu se mai poate aşa", a mai completat liderul de sindicat.

În cazul unei eventuale privatizări, ar putea exista soluţia vânzării imobilelor companiei înainte de privatizare.

"Nu putem lasă tot patrimoniul Poştei în cazul unei privatizări, pentru că evaluarea în cazul privatizării se poate face ţinând cont de profitul companiei şi atunci ce facem? Dăm un întreg patrimoniul de imobile pe bani de nimic? Iar imobilele trebuie vândute la valoarea de piaţă, nu cea de inventar pentru că atunci iar nu am făcut nimic", a precizat Brătianu.

Potrivit liderului de sindicat, ar mai exista posibilitatea unui împrumut pentru acoperirea datoriilor şi retehnologizarea Poştei, pentru că "tehnologic suntem la nivelul Evului Mediu", susţine acesta.

Matei Brătianu a mai propus două căi care ar mai putea duce la salvarea Poştei Române şi a celor aproximativ 32.000 de angajaţi şi anume, două proiecte prin care Poşta să asigure şi servicii financiar bancare şi de asigurări şi recuperarea pierderilor serviciului de poştă rapidă.

Comentarii Facebook