Duminica 17 Ianuarie

Scene de coșmar pe DN1, în Gilău! Un TIR cu colete s-a aprins în mers - FOTO


Un TIR care transporta colete s-a aprins în mers, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apropiere de Gilău.

La intervenție au ajuns pompierii din trei subunități de ajutor ale ISU Cluj

În jurul orei 3.20, au fost alertate forțele de intervenție cu privire la producerea unui incendiu la un ansamblu de vehicule în apropiere de localitatea Gilău.

Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră în totalitate cabina capului tractor și se extinsese la încărcătura din remorcă cu o autospecială, în prima fază a intervenției.

Remorca era încărcată la capacitate maximă, fiind depozitate în aceasta colete de curierat cu diverse materiale”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, maiorul Andrei Biriș.

Pompierii au solicitat sprijinul a altor două pentru a putea descărca din remorcă coșurile metalice, încărcate cu diverse materiale și pentru a putea stinge incendiul.

Deși eforturile pompierilor au fost susținute timp de patru ore flăcările care au ajuns în interiorul remorcii, degajarea de căldură și gaze arse, precum și apa folosită pentru stingerea incendiului au deteriorat în totalitate coletele din remorca camionului.

WhatsApp Image 2020-10-03 at 09.46.27 (1).jpeg

Din primele cercetări se pare că incendiul a izbucnit în timpul deplasării camionului, la compartimentul motor, după care a fost observat de către șofer și a oprit ansamblul de vehicule în afara părții carosabile. Nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment.

WhatsApp Image 2020-10-03 at 09.46.27.jpeg

.

Comentarii Facebook