Scenă revoltătoare în Cluj: Un bărbat își face nevoile în stația de la Kaufland din Mărăști, expunându-și zonele intime în fața tuturor: „Oribil” VIDEO
Scenă revoltătoare în Cluj-Napoca: Un bărbat a fost filmat urinând în fața magazinului Kaufland din Mărăști. cazurile de acest fel sunt tot mai dese. Cum de a devenit asta normal?
Un incident indecent a fost surprins în această seară, în jurul orei 19:00, chiar în fața magazinului Kaufland de pe Strada Fabricii, în cartierul Mărăști, din Cluj-Napoca. Un bărbat a fost filmat în timp ce își făcea nevoile fiziologice în plină stradă și își expunea zonele genitale fără nicio urmă de reținere sau decență..
Imaginile au fost trimise Știri de Cluj de o cititoare oripilată de ceea ce se întâmpla: „Pur și simplu și-a scos organele genitale în fața tuturor și urina. Era în timpul zilei, la ora 19 aproximativ, când erau mulți oameni în zonă, la intrarea în magazin. Oribil! Niciun respect față de oameni sau față de spațiul public. Cum s-a ajuns aici?”
Acest incident nu este unul izolat. Tot mai mulți clujeni reclamă că astfel de comportamente devin frecvente în oraș, mai ales în zone precum Calea Someșeni, în apropierea complexului Selgros, unde numeroși șoferi opresc și își fac nevoile pe marginea drumului, ignorând complet normele de igienă și bun-simț.
Când a devenit normal în Cluj să urinezi în stradă? Sunt benzinării, toalete publice, nu e nicio scuză pentru astfel de comportamente tot mai frecvent întâlnite și extrem de deranjante, mai ales pentru femei.
Imaginile au fost blurate din motive evidente!
29 Comentarii